Fundația Altex în parteneriat cu ASSMB pentru dotarea spitalelor din București

Fundația Altex s-a alăturat ASSMB în campania #împreună pentru România și a donat trei monitoare de terapie intensivă de ultimă generație, în valoare toatală de 26.000 de euro, care au fost deja instalate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr. Victor Babeș” și Spitalul Clinic Colentina, ambele aflate în administrarea Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.


„Monitoarele de funcții vitale sunt dispozitive foarte importante pentru supravegherea pacienților cu forme medii sau severe de boală. În pavilionul în care vor ajunge aceste monitoare, la Terapie Acută, erau necesare monitoare suplimentare, și eventual unele mai noi, iar acum le avem.”- a declarat Dr. Simin-Aysel Florescu, director medical Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale ”Dr. Victor Babeș”.


Acțiunea se înscrie în cadrul campaniei #împreună pentru România. Salvăm Vieți!, prin intermediul căreia au fost dotate cu monitoare de terapie intensivă mai multe spitale din București și din țară, în contextul luptei împotriva pandemiei de COVID-19.


„Monitorizarea funcțiilor vitale în terapie intensivă este extrem de importantă. Cu ajutorul acestor aparate ne putem da seama de anumite disfuncții care pot apărea în dinamică și, astfel, putem acționa rapid”- a declarat Dr. Gilbertina Ștefan, medic primar, AȚI la Spitalul Clinic Colentina.

Alte Articole