Fundația Altex donează școlilor nominalizate de Ministerul Educației și Cercetării echipamente de protecție în valoare de peste 1 milion de Euro

București, 26 februarie 2021 – Fundația Altex acordă, pe fondul provocărilor aduse de COVID-19 învățământului din România, sprijin pentru asigurarea condițiilor de siguranță a elevilor și personalului didactic. Peste 500.000 de măști și 32.000 de costume de protecție vor ajunge la elevii și profesorii care se întorc în sălile de clasă.
Inițiativa este rezultatul unui protocol de colaborare încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării privind sprijinirea unităților de învățământ în vederea desfășurării activității școlare în condiții de siguranță. Școlile către care Fundația Altex va livra direct aceste echipamente sunt nominalizate de inspectoractele școlare județene, respectiv Inspectoratul Județean al Municipiului București, iar distribuirea celor peste 500.000 de măști și a celor 32.000 de combinezoane de protecție la nivel național va fi monitorizată prin Direcția Generală Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației.

„Trecem în continuare printr-o perioadă dificilă, marcată de efectele pandemiei și ale crizei economico-sanitare. 2021 este, în același timp, un an al redresării în care sunt esențiale măsurile de sprijinire a reluării activităţilor economice, fără să pierdem din vedere și alte sisteme afectate, cum este cel de învățământ. Ne pasă de viitorul elevilor, al celor în care avem încredere că vor face o Românie mai bună, și cred că este de datoria noastră să acționăm. Fundația Altex va fi întotdeauna implicat[ în acțiuni ce reprezintă un model de înaltă responsabilitate socială, dar și un suport real de protecție pentru copiii din școli si nu numai. Ne-am luat angajamentul de a fi un partener implicat concret și imediat în bunăstarea societății, vizibil afectată de efectele Covid 19, iar sănătatea și educația sunt domenii prioritare”, a declarat Mihaela Mitescu, Președintele Fundației Altex.

Fundația Altex sprijină demersurile de redeschidere a școlilor și de revenire la programul normal de studii al elevilor din ciclul preuniversitar, în condiții de siguranță, prin donarea de echipament de protecție în valoare de 1 milion de euro. Se asigură astfel necesarul de măști pentru prima lună de școală pentru zeci de mii de elevi și cadre didactice, de pe teritoriul întregii țări.
Toate cele peste 500.000 de măști care vor ajunge în școlile din România la inițiativa Fundației Altex, marca Energy Fortress, respectă cele mai înalte standarde de calitate și performanță de pe piață. Acestea sunt produse în conformitate cu Directiva 2016/425/EU, având standard 149:2001+A1:2009 , FFP2 și fiind cerificate de Notified Body cu numărul 0158 ( Dekra Testing and Certification Gmbh Germany) .
Angajamentul Fundației Altex de a sprijini educația, un domeniu puternic afectat de criza pandemică, face parte din strategia pe termen lung a organizației de a se implica activ în bunăstarea societății românești. Fundația pregătește o serie de acțiuni prin care va continua să susțină educația din România, digitalizarea și dezvoltarea învățământului românesc fiind considerate obiective prioritare.

Despre Fundația Altex România

Fundația ALTEX este o organizație nonprofit, înființată de Altex România, cu rolul de a se implica în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească.

Organizația are ca obiectiv principal dezvoltarea sau sprijinirea de proiecte de responsabilitate socială ce contribuie la modernizarea sistemului de educație, îmbunătățirea sistemului medical, dar și promovarea de practici sustenabile pentru un mediu mai curat și sănătos.

Fundația ALTEX  prioritizează o abordare de tip Human Social Responsibility (HSR), oamenii fiind în centrul preocupărilor organizației.

Alte Articole