ALTEX România și UniCredit Bank contribuie la modernizarea secțiilor de Terapie Intensivă a spitalelor din România

Altex România anunță implicarea UniCredit Bank S.A. în campania #împreună. Instituția financiară se alătură inițiativei care are drept scop dotarea cu monitoare și ventilatoare de ultimă generație a 30 de paturi din secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din România.

UniCredit Bank S.A. donează 70.000 de euro pentru că aparatura de ultimă generație să ajungă către spitalele unde există o necesitate acută pentru astfel de dotări.

Campania #împreună, lansată de Altex România și Fundația Altex în luna aprilie, este susținută de Ministerul Sănătății, iar echipamentele ce urmează a fi achiziționate au fost analizate, selectate și validate de către medici și specialiști, o parte din ei fiind membrii ai Comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID-19, din Ministerul Sănătății.

Instalarea aparaturii se va face în linie cu recomandările Ministerului Sănătății, iar, în plus, Altex România, cu sprijinul partenerilor implicați în campanie, se angajează să aducă specialiști din China care să instruiască personalul medical din România cum să folosească ventilatoarele de generație modernă, fără compresor.

„Această perioadă ne-a arătat, poate mai mult decât oricând, cât de important este să ne unim forțele pentru a face o schimbare. Ne bucurăm că UniCredit a decis să se alăture acestui proiect cu o miză importantă pentru sistemul medical românesc. Împreună putem contribui la accesarea celor mai noi tehnologii pentru spitalele din întreaga țară”, a declarat Dan Ostahie, CEO și fondator Altex România.

“Ne alăturăm cu bucurie campaniei prin care Altex, un partener strategic al UniCredit în România, și-a asumat să doteze secțiile de terapie intensivă cu tehnologie medicală de ultimă generație. Această inițiativă vine să completeze acțiunile pentru susținerea comunității pe care și noi, la nivel de organizație, le-am întreprins în ultimele luni”, a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank.

Cum puteți susține campania #împreună

Cei care vor să se implice și să doneze pot intra pe site-ul altex.ro, în secțiunea Donăm #împreună. Valoarea unei donații pornește de la 10 lei. Sumele strânse se actualizează zilnic și se pot verifica pe site.

Pentru dotarea a 30 de paturi cu aparatură performantă de terapie intensivă este nevoie de 952.000 de euro. Cu această sumă vor fi achiziționate:

  • 30 de ventiloare VG70 (livrare estimată la finalul lunii August, începutul lunii Septembrie)– 000 euro, inclusiv TVA
  • 30 de monitoare COMEN C90 (livrare estimată la finalul lunii Aprilie)- 000 euro, inclusiv TVA

Despre Fundația Altex România

Fundația ALTEX este o organizație nonprofit, înființată de Altex România, cu rolul de a se implica în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească.

Organizația are ca obiectiv principal dezvoltarea sau sprijinirea de proiecte de responsabilitate socială ce contribuie la modernizarea sistemului de educație, îmbunătățirea sistemului medical, dar și promovarea de practici sustenabile pentru un mediu mai curat și sănătos.

Fundația ALTEX  prioritizează o abordare de tip Human Social Responsibility (HSR), oamenii fiind în centrul preocupărilor organizației.

Alte Articole